Soluţii SISTEMICE pentru Diagnostic şi terapie vasculară
Prevenire, diagnostic şi terapie: Inovaţii care salvează vieţi pentru pacienții din întreaga lume
Populaţia înaintată în vârstă ridică o mare provocare la adresa sectorului medical. Statistici ale Organizației Națiunilor Unite arată că numărul persoanelor care trăiesc peste 60 de ani se va dubla până în 2050 la nivel mondial [1]. În acelaşi timp, incidenţa bolilor vasculare precum tulburările circulatorii acute şi cronice este în creştere.
Această situaţie reprezintă motivaţia noastră pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea opţiunilor de tratament în domeniul diagnosticării şi terapiei vasculare intervenţionale. Schimburile intensive şi dialogul constructiv pe care le întreţinem cu partenerii noştri din spitale şi domeniul medical în general ne creează noi posibilităţi, de exemplu, Coroflex® ISAR NEO, un sistem de stent farmacoactiv cu o acoperire inovatoare a matricei, fără polimeri. Ne angajăm să furnizăm soluţii sistemice sigure, eficiente, inovatoare şi bazate pe indicaţii pentru prevenirea, diagnosticarea şi tratarea bolilor vasculare, la costuri reduse.